Aceasta este de fapt o întrebare destul de dificilă de răspuns. Din motive evidente, nu putem lipsi copiii de joc și apoi întră în creierul lor pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Din fericire, nu suntem singura specie care se joacă. Și animalele se joacă și, din moment ce împărtășim atât de multe lucruri în comun cu multe mamifere, putem învăța multe din studierea lor. Deci, ce am învățat până acum? Știința susține multe dintre intuițiile noastre despre beneficiile jocului.
Jocul pare să aibă efecte pozitive asupra creierului și asupra capacității copilului de a învăța. De fapt, jocul poate funcționa că un mod de învățare important, dacă nu crucial. Vreți ceva mai specific? Iată câteva exemple.
Experimente pe animale: Jocul îmbunătățește memoria și stimulează creșterea cortexului cerebral
În 1964, Marion Diamond și colegii ei au publicat o lucrare interesantă despre creșterea creierului la șobolani. Neurologii au realizat un experiment punctual, punând niște șobolani în locuri plictisitoare, izolate și alții în colonii captivante, pline de jucării. Când cercetătorii au examinat creierul șobolanilor, au descoperit că șobolanii așezați în locuri atractive, cu spații de joacă aveau cortex cerebral mai gros decât șobolanii din locul izolat (Diamond et al 1964). Studiile ulterioare au confirmat rezultatele – șobolanii care au stat în medii de stimulare, au creiere mai mari.
Erau și mai inteligenți – capabili să-și găsească drumul prin labirinturi mai repede (Greenough and Black 1992). Aceste beneficii ale jocului se extind la om? Considerațiile etice ne împiedică să efectuăm experimente similare asupra copiilor. Dar se pare că creierul uman răspunde la joc și explorare în moduri similare.
Copiii acordă mai multă atenție sarcinilor academice atunci când li se oferă ocazii frecvente de joc liber. Mai multe studii experimentale arată că elevii din școală acordă mai multă atenție cadrelor universitare după ce au avut o pauză de recreere- o pauză nestructurată în care copiii sunt liberi să joace fără indicații de la adulți. Există și dovezi circumstanțiale: elevii chinezi și japonezi, care se numără printre cei mai buni din lume, frecventează școli care oferă pauze scurte la fiecare 50 de minute. Exercițiul fizic are beneficii cognitive importante în sine. Dar orele de educație fizică nu oferă aceleași beneficii ca și pauza de recreere. Cercetătorii suspectează acest lucru deoarece clasele primare sunt prea structurate și se bazează prea mult pe regulile impuse de adulți. Pentru a profita de toate beneficiile jocului, o pauză de joc trebuie să fie cu adevărat jucăușă.
Cât de lungă ar trebui să fie pauza de recreere? Nimeni nu știe cu siguranță, dar există unele dovezi, care susțin că între 10 și 30 de minute.
Limbajul și beneficiile jocului
Studiile relevă o legătură între joc – în special joc simbolic, de rol – și dezvoltarea abilităților lingvistice. De exemplu: Psihologul Edward Fisher a analizat 46 de studii publicate despre beneficiile cognitive ale jocului (Fisher 1999). El a descoperit că „jocul sociodramatic” – ceea ce se întâmplă atunci când copiii se prefac – „are ca rezultat performanțe îmbunătățite atât în domenii cognitiv-lingvistice, cât și în domenii sociale afective”.
Un studiu al copiilor britanici, în vârstă de 1-6 ani, a măsurat capacitatea copiilor de a juca simbolic (Lewis et al 2000). Copiilor li s-a cerut să îndeplinească astfel de sarcini simbolice că înlocuirea unui ursuleț de pluș pentru un obiect absent. Cercetătorii au descoperit că copiii care au obținut un punctaj mai mare la un test de joc simbolic au avut mai multe cunoștințe lingvistice – atât limba receptivă (ceea ce înțelege un copil) cât și limbajul expresiv (cuvintele pe care le vorbește). Aceste rezultate au rămas semnificative chiar și după ce au controlat vârsta copilului.
Dovada că jocul promovează rezolvarea creativă a problemelor
Psihologii disting două tipuri de probleme – convergente și divergente. O problemă convergentă are o singură soluție corectă sau un răspuns. O problemă divergentă presupune mai multor soluții. Unele cercetări sugerează că modul în care joacă copii contribuie la capacitatea lor de a rezolva probleme divergente. De exemplu, într-un experiment, cercetătorii au prezentat preșcolari cu două tipuri de materiale de joc. Unii copii au primit materiale pentru joc convergent (adică, piese de puzzle). Alți copii au primit materiale pentru joc divergent (blocuri). Copiii au avut timp să se joace și apoi au fost testați pe capacitatea lor de a rezolva probleme.
